miercuri, 19 octombrie 2016

Mitropolitul grec Ieremia de Gortina respinge lucrarile pseudosinodului din Creta si anatemizeaza ecumenismul.



    Mitropolitul Ieremia de Gortina, intr-o scrisoare adresata pastoritilor sai, afirma ca ecumenismul este pan-erezie.
      De asemenea, ierarhul grec arata ca Papa nu poate fi numit “frate” in sens ecleziastic si ca nici catolicismul nu pot fi numit “biserica”, ci erezie.
      IPS Ieremia respinge lucrarile Sinodului din Creta din cauza atribuirii gresite a termenului de “biserica” unor confesiuni eterodoxe ce ar trebui considerate erezii. 
      Ierarhul incheie scrisoarea indemnand credinciosii sa citeasca Scripturile, sa pastreze traditiile, sa cinsteasca pe inaintasi si sa fie preocupati de cele duhovnicesti, nu doar de cele sociale si economice. 


ENCICLICĂ-PROCLAMAȚIE DUMINICALĂ A MITROPOLITULUI EPISTOLA MITROPOLITULUI CĂTRE TURMA SA

Iubiții mei creștini ai Sfintei noastre Mitropolii,

Mă rog să fiți și să trăiți fericiți. Mă rog ca Preasfânta Stăpână să ă acopere și să vă păzească familia voastră de orice rău. Să fiți acoperiți de Preasfânta, iubiții (frumoșii) mei!

Ca Arhiereu al acestui loc, responsabil pentru propășirea voastră duhovnicească, doresc să se înfierbânte inima voastră cea bună cu dragostea lui Iisus Hristos. Pentru că mi se cam arată că ne-au stresat diferite probleme, economice și altele, am fost absorbiți de ele și am uitat că primul lucru din toate este să iubim pe Dumnezeu și să trăim după legea Lui  sfântă.

[…]
Și încă ceva, creștinii mei: Sunteți creștini ortodocși, botezați în sfânta cristelniță de un părinte (papá) ortodox. Deci țineți tare credința ortodoxă, după cum v-au predat-o Sfinții noștri Părinți. Cum au trăit binecuvântații noștri bunei și bunici aici, în episcopia noastră. Pentru că există o mișcare perfidă satanică, ce vrea să amestece credința noastră dreaptă cu alte «crezuri» mincinoase și să ne schimbe și să ne mintă. Mișcarea aceasta este numită «Ecumenism», care nu este pur și simplu o singură erezie, ci îmbrățișează toate ereziile. Este o «panerezie». Și Ecumenismul îl incită și-l susține Papa. Totuși răul mare, frații mei, este că există și de-ai noștri și mai ales oficiali purtători de rasă, în funcții înalte, care îmbrățișează pe Papa și îl numesc frate în înțeles bisericesc. Mai mult, aici, de curând, și Sinodul din Colimvari, Creta, a numit oficial pe papistași și pe ceilalți eretici «Biserici», în opoziție cu ceea ce a zis Ierarhia Bisericii noastre din Grecia la ultimul ei Sinod. Însă sunt nedumerit și spun: Dacă și ereticii constituie Biserica, atunci la ce nivel este«Biserica cea UNA, sfântă și sobornicească», pe care o mărturisim în crezul nostru? Personal, ca Episcop, pentru această anormalitate serioasă și pentru încă altele, pe care le-au semnalat teologii și canoniștii, clerici și laici, sunt și eu negativ în aprecierea față de Sinodul acesta. Pentru că ereticii nu pot să constituie sau să fie numiți Biserică. Sunt cu desăvârșire neteologi cei ce spun asta.

Însă nu ne interesează ce spun și ce fac ceilalți, oricare ar fi ei, care spun astfel de lucruri neteologice și neortodoxe. Noi oricum, ca Biserică a Gortinei și Megalopolisului, și cele două eparhii ale mele, Episcop, cler și popor al lui Dumnezeu, declarăm oficial că osândim Ecumenismul ca panerezie. Iar Papa nu spunem că este «frate», nici papistașii«Biserică» (în înțelesul de Taină al cuvântului), ci îi numim «eretici». Încă «anatematizăm» în plus papismul, pentru că noi aici, în Gortina și Megalopolis, suntem copiii și nepoții Sfântului Cosma al Etoliei, care spunea creștinilor: «Pe papa să-l blestemați, el va fi cauza»!

Mă rog, creștinii mei, să fiți «în sânul Preasfintei», după cum spunea Sfântul Cosma Etolul. Doresc mult să vă preocupați de subiecte referitoare la sporul vostru duhovnicesc și îndeosebi să cereți mărturisire. Pentru că mărturisirea, în primul rând, este lucrul Episcopului. Doresc să se curățească sufletul vostru ca să vedeți pe Dumnezeu, pentru că Hristos ne-a zis: «Cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu» (Mt. 5,8). Același lucru rugați-vă și voi pentru mine! Fie să ne întâlnim toți în raiul cel dulce, în împărăția cerurilor! AMIN.

Cu multe rugăciuni,

† Ieremia, Mitropolitul Gortinei și al Megalopolisului


Un comentariu:

  1. Scrisoarea integrala o puteți găsi la adresa
    http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremia-de-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-de-tradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.